Papusile de portelan

Medieval Princess · Junior Data inscrierii: 06/Sep/2007 Mesaje: 5

Este doar inceputul unei povesti scrise de mine,pe care nu am terminat-o:

Papusile de portelan

Cadeau umbre pe podea.Umbre de variate forme,umbre ale unor papusi de portelan.Erau asezate,in rand,langa perete.Fete de plastic,rochii cu crinolina,fara nici un fir de praf,iar in mijlocul lor statea Danielle.Statea in mijlocul lor si incepea sa se simta si ea,la randul ei,ca si ele.O papusa de portelan,menita sa ii incante pe ceilalti.Se nascuse intr-o familie de vita nobila,dar mama ei murise cu mult timp in urma,la nastere.Tatal ei o tinea mereu sub control si nu ii permitea sa faca nici cea mai mica miscare fara sa ii dea de stire.Ii era frica,nu dorea sa o piarda si pe ea,la fel cum o pierduse pe sotia sa.Danielle nu il intelegea,si treptat,dragostea ei fata de el se transforma in ura.Isi dorea,ca macar pentru o clipa,sa numai fie imbracata in acele rochii,sa numai traiasca in acel conac,sa numai fie inchisa in incaperea sa.Isi dorea sa fie libera,libera sa faca ce vrea.Sa fie un om de rand,sa se poata tavali in noroi,sa poata dansa in ploaie,sa faca absolut orice altceva.Dar nu putea.Era inchisa pe veci intre patru pereti si se simtea de parca s-ar fi aflat intr-un bol de sticla.Un bol de sticla din care nu putea evada,oricat ar incerca.O lacrima incepu sa ii curga pe obrazul palid.Auzi o voce,strigandui numele.Era o voce cunoscuta si auzind-o isi dadu seama ca traia aceasi rutina in fiecare zi...
Cobora scarile.Henriette,mama sa vitrega o astepta in camera ei.Probabil ii cumparase inca o rochie blestemata,se gandi ea.Ura rochiile pe care le purta,rochii lungi,in care nu putea sa faca nici o miscare.Nu o putea blama pe Henriette.Ea nu putea avea copii,cu atat putin o fata pe care cum spunea ea:ar fi avut sa devina o ''adevarata domnisoara''.Din pacate,cum nu putea avea asa ceva,Danielle urma sa devina aceea ''domnisoara''.Probabil ca viata ei ar fi fost la fel,oricum,din pricina familiei din care provenea,dar poate nu ar fi fost obligata sa ia lectii de servire a ceaiului,a bunelor moduri sau sa invete distincte dansuri.Si nu se inselase deloc.Henriette o astepta in camera sa,cu o rochie in mana.Pe chipul ei zacea o formă bizara,ceva intre nerabdare si zambetul cuiva care si-a atins scopul.Rochia,pe care urma sa i-o daruiasca lui Danielle,era visinie,cu dantela si ineinteles,ca toate rochiile ei si a papusilor sale,avea crinolina.Danielle nu o vazuse niciodata pe mama sa vitrega,purtand o rochie ca aceea.Poate daca ar fi purtat,si-ar fi dat seama cat de incomode sunt.Si din nou,nu putea sa ii poarte pica.Parca suferinta ei,i se intiparise si in infatisare.Era o femeie slaba,putin bolnavicioasa,cu parul castaniu.Ochii ei erau lipsiti de orice sclipire,si parea mereu obosita.Fara sa mai stea pe ganduri,Danielle imbraca rochia.Si-ar fi dorit sa fuga departe de ea,departe de societatea aceea perfecta...departe,undeva unde sa poata fi libera.
Se simtea captiva,legata cu lanturi de locul acela.In sinea ei,isi promitea ca va fugii.Va fugii,departe de viata aceea,departe de oamenii pe care ii cunostea,departe de ea insusi.Se va duce intr-un loc unde nimeni nu va putea sa ii porunceasca ce sa faca.Un loc indepartat,un loc in care va fi libera.La noapte va pleca,isi zise in sinea ei.
Imbraca rochia visinie si se uita,sfioasa,in oglinda.Dar nu se uita la material,ci la fata ei.Avea niste ochii albastri,parca facuti din sticla.Pielea ii era palida,iar trupul ei,atat de fragil.Arata,ca si cum ar fi fost un bibelou,asezat intr-o vitrina,gata sa cada si sa se sfarame in mii de bucati.Si poate ca,asa si era.O papusa de portelan,intr-o luma de portelan.O lume care se poate sparge in orice secunda,o lume care poate disparea oricand de langa ea.Iar asta se va intampla mai curand decat ar fi crezut oricine altcineva,isi zise Danielle in gand.Va evada din aceea inchisoare.
Isi deschise ochii,dupa un somn profund.Pe moment,se simti dezamagita.Dezamagita ca,inca,nu a plecat din conacul acela.Se uita mai bine in jur.Totul era de un alb imaculat.Nu se mai afla acasa.Acum se afla intr-o incapere stranie,o incapere ce semana cu o casa pentru papusi.Si asa si era!Mobila,peretii,totul era facut din portelan.Pana si pielea ei,care altadata era doar palida,acum era din portelan.Arunca o privire peste fereastra deschisa.In curte se aflau alte papusi,papusi monstruase,papusi care au prins viata.Unele mergeau de-a lungul gradinii,altele o priveau curioase,dar cu toate se intamplau acelasi lucru.Se spargeau,la ceea mai mica miscare,si singurul fapt pe care il faceau,era sa incante ochii privitorilor.Mult timp se simtise ca una dintre papusile sale,dar acum,cand era una,se simtea cu totul altfel.Se simtea si mai vulnerabila,se simtea ca un obiect.
Simti cum cineva o strange de brat,si se intoarse in directia lui.Era o femeie,si ea facuta din portelan.Desi nu parea in varsta,parul ei argintiu demonstra acest lucru.
-Probabil,nu sti ce se intampla cu tine.Si eu m-am simtit asa,in noaptea in care am devenit o papusa,zise ea cu blandete.
-Ai fost si tu om?Asa cum am fost si eu?
-Da,toate am fost,ofta ea.Dar cu toate ne-am dorit sa devenim asa.Cateodata,nici noi nu realizam cat de mult valoreaza dorintele noastre.
-Dar cum ai fost,atunci?Atunci cand aveai o viata normala?
-In primul rand,sunt Dephori del Soro.Cred ca numele iti zice ceva.
Danielle cunostea prea bine acel nume.Dephori provenea si ea,dintr-o familie de vita nobila.
-Intreaga mea copilarie,am fost fascinata de papusi.Imi doream sa fiu ca ele,le consideram perfecte.Si iata ca,acum,am ajuns asa cum am vrut.Nu putem muri,pentru ca nu avem o viata propriu-zisa.Dar suntem prea fragile,si mai devreme sau mai tarziu,ne vom sfarama si vom ajunge doar niste cioburi.Iar asta se poate intampla oricand!

-Va urma!-