Oglinda fermecata

Medieval Princess · Junior Data inscrierii: 06/Sep/2007 Mesaje: 5

Oglinda fermecata

Era seara,in jur de miezul noptii.Se lasase o tacere de necuprins in acel cartier vechi.Lidia impreuna cu una dintre colegele sale s-au hotarat sa mearga pana la vechiul cabinet clinic de langa scoala sa.Desi incepusera sa simta o usoara ezitare,isi continuara drumul.Intunericul se asternea peste tot,si le era greu sa inainteze in bezna.Atinsera cu mana o poarta de fier.Prietena Lidiei incerca sa o deschida dar aceasta era inchisa cu un zavor.Incercara amandoua sa il traga,si dupa cateva clipe de efort,reusira sa o deschida.Ajunsera pe un hol plin de praf,in capatul caruia se afla o usa masiva de lemn.S-au indreptat incet spre ea,desi podeaua scartaia la fiecare pas.Auzeau cum crengile impinse de furtuna,ii bat in fereastra.Se simtea asa de vulnerabila...Deschise usa si intra in camera.Pe toti pereti erau scrise diferite texte,desi incaperea era relativ goala.In ea se afla doar un pat si un dulap vechi.Fata deschise dulapul si gasi doar cateva bilete,scrise intr-o limba pe care nu o cunoastea.Le-a pus inapoi la locul lor,si s-a indreptat spre o oglinda plina de murdarie,cu o rama de lemn.Lidia veni si se uita la ea,dar nu vedea decat reflexia lui Anna,colega ei.Amandoua inghitira in sec,de groaza.
Lidia intinse mana inspre oglinda,dar o trase repede.Parca ar fi atins o flacara,incat varful degetelor ii erau arse.Deodata oglinda incepu sa se topeasca.Amandoua se uitau cu uimire cum,la picioarele lor se formeaza ceva ce parea a fi o gaura in podea.Anna se apleca sa vada ce este inauntrul ei,dar nu putea sa descluseasca nimic.Gaura devenea din ce in se mai mare.Se lipira in perete,si in aceea clipa dadura seama ca nu aveau cum sa iasa din camera.Incercara sa deshida usa dar aceasta era blocata.Nu aveau unde sa se duca,asa ca,cazura in gol.
Lidia se trezi singura,intr-un fel de padure.Se uita in jur,dupa Anne,dar nu vedea decat tulpinile unor stejari.Numai stia ce sa creada.Nu cu mai mult de 5 minute in urma,se afla in camera din spitalul cel vechi si acum parca ajunsese in rai.Totul era atat de pur si de luminos.Incepu sa mearga prin iarba uda,pana ajunse la marginile unui lac.Apa era extrem calda si limpede,asa ca se gandi ca ar putea sa inoate putin prin el.Isi lasa hainele pe mal,si intra in apa.Se simtea atat de libera de parca ar fi prins aripi.Era atat de linistitor pentru ea,sa priveasca cum munti si vaile se intiind in fata ei.Era pur si simplu divin.Simti cateva picaturi pe crestetul capului.Incepu sa ploua.Se indrepta spre mal dar ceva o tragea inapoi.In compact timp se simti atat de epuizata,incat isi inchise ochii si lesina...
Pana atunci isi imaginase ca este singura dar nu era asa.Un barbat o trase de mana,la suprafata.Statea inerta in bratele lui,iar el o ducea din ce in ce departe de lac.A doua zi dimineata,se destepta intr-un castel.Barbatul misterios din seara precedenta,statea langa ea.
-Cred ca ai lesinat.E cam periculos sa inoti seara,in lac,spuse el.
-Ai dreptate!Cel putin eu am trait asta pe pielea mea.
-Te-am adus in castelul meu.Sper sa te simti bine aici.
-Dar cine esti?Ce este locul acesta?
-Eu ma numesc Adam.Am mostenit acest teritoriu din bucată familiei mele.Nu prea trec oameni pe aici.Este un loc destul de izolat.Apropo,tu cum de ai ajuns in locul asta?
-Eu...dar se opri.Probabil ca ar fi parut absurda zicand faptele inexplicabile ce i s-au intamplat.Eu...este o poveste lunga si costisitoare,iar eu sunt cam obosita.Sunt sigura ca nu ai vrea sa o auzi,raspunse ea.
-Este in regula,atunci.Am sa te astept peste o ora la micul dejun.Pana atunci ar fi bine sa te imbraci in ceva...
In momentul acela Lidia se simti deosebit de jenata.Era complet dezbracata...isi lasase hainele pe malul lacului.Obrajii i se imbujorara si intreba incet:
-Cu ce sa ma imbrac?
-In sifonier sunt cateva rochii mai vechi.Cred ca sunt pe marimea ta.
-Multumesc mult.
-Eu am sa te las,deocamdata.Daca ai necesitate de mine,cere-i ajutorul unei servitoare.
-Asa am sa fac.La revedere!
-La revedere!
Lidia isi dadu la o parte patura cu care se invelise pana atunci.Deschise sifonierul pentru asi alege o rochie.Erau atat de frumoase!Nici nu stia pe care sa o aleaga!Ii atrase atentia o rochie verde inchis,cu dantela neagra.O imbraca si deschise usa camerei in care se afla.Era hotarata sa exploreze castelul acelui barbat misterios,care i-a salvat viata.
Era un hol mare,plin cu tablouri.Se opri sa se uite la fiecare dintre ele.Marea majoritate erau portrete,probabil cu membri familiei lui Adam,se gandi ea.Toate infasisau soții si barbati,foarte ingrijiti si bine imbracati.Cea mai frumoasa era o adolescenta.Desi nu avea trasaturi prea feminine,parea foarte sigura pe sine si hotarata.I se citea pe fata ca avea o personalitate puternica.In suflet i se trezi un sentiment de admiratie.Ea fusese mereu timida...Pleca mai departe,si ajunse in dreptul unor scari.Le urca si ajunse intr-un fel de turn.Era cam gol,in el se gaseau doar cateva statui de piatra.Deodata vazu pe jos un carnetel.Parea sa fie un jurnal.Se aseza pe podea si incepu sa citeasca.Era jurnalul lui Adam!

''20 noiembrie 1240,Draga jurnalule,am multe sa iti povestesc.Sunt solitar in castel de atatea sute de ani si nu am cui sa ma destinui.Se pare ca un lung timp vei ramane singurul meu confident.Ar fi servitoarele mele,dar devin din ce in ce mai putine,pe zi ce trece.Toate si-au abandonat slujba.Daca as fi in locul lor,asa as face si eu.Cine ar vrea sa traiasca intr-un castel si sa serveasca o singura fiinta si anume eu?Poate ar trebui sa imi gasesc o alta locuinta,dar aici dat fiindca sunt in aporpierea unui sat pot gasi multe victime.Dar si acolo oamenii se imputineaza.Cred ca am ucis prea multi.In modul acesta,nu voi mai putea supravietui nici eu fara ei.Am sa ma rezum doar la unul pe noapte...Ceea ce si am facut deja!Am ales prima persoana care mi-a iesit in cale.Era o nevastă tanara,de vreo 20 de ani.Parea atat de plina de viata iar eu i-am luat aceasta scanteie de vitalitate...Nu am mai simtit regretul asta,de cand m-am hranit pentru întâia oara.Ma indurera sa ii vad vesmintele pline de sange...''

Lidia se opri din citit.Nu avea cum sa fie jurnalul lui Adam!Pana atunci se purtase atat de frumos cu ea incat nu ar fi crezut ca ar putea sa ii faca rau nici macar unei muste!Iar jurnalul era scris cu mult timp in urma.Adam nici nu era nascut pe vremea aceea!Lasa jurnalul unde il gasise,si fugi inapoi pe scari.

-Pleaca de langa mine!striga Lidia fara sa se gandeasca la ce spune.In fata ei statea o femeie,ce aparu brusc de dupa colt.Cand se calma,observa ca era una dintre servitoare.Ii parea rau...nu ar fi trebuit sa reactioneze asa.
-Scuzati-ma!Eram cam speriata si nu am stiut cine sunteti.
-Nu este nimic,domnisoara.Stapanul meu a trebuit sa plece.Mi-a dat ordin sa am grija sa va simtiti cat mai bine.
Probabil ca stapanul ei era Adam.Ce ar fi daca...daca as incerca sa aflu cat mai multe despre el de la femela aceasta!se gandi Lidia.
-Este atat de grijuliu!Probabil ca va place sa munciti pentru el!
-Desigur ca da,domnisoara!Este un om extraordinar de bun la inima...
-Numai imi spuneti domnisoara...numele meu este Lidia.Al dumneavoastra care este?
-Eu ma numesc Amanda,Amanda Welter!Incantata de cunostiinta!
-Si eu de asemenea!zise Lidia zambind.Si Adam,detine de mult castelul?
-Doar de cativa ani...inainte il stapanea mama sa.
-Mama sa?Dar tatal sau?Ce s-a intamplat cu el?
-Era plecat...a lipsit mult timp.
-Cat timp?Unde a fost plecat?
-Nimeni nu stie ce s-a intamplat cu el.A disparut intr-o zi...fara sa lase urme.Se certa des cu sotia sa.Era prea tanara pentru el...era o adolescenta.Dar el a vruto neaparat,desi numeroase prietene cu o situație sociala evident mai buna,il aveau in vedere drept un posibil partener.Nici macar nu era frumoasa...
Deodata Lidia isi aminti de fata pe care o vazuse in tabloul de pe hol...semana perfect cu cea descrisa de Amanda!
-Cum o chema pe fata aceea?
-Nimeni nu stie.Familia lui Adam este una cumplit de misterioasa.Rar aveau oaspeti,iar ziua nu ieseau deloc din camerele lor.Pe cand noaptea se auzeau tot felul de voci ascutite si strigate stranii.Cred ca ar trebui sa afli adevarul.Vino in seara aceasta in grajdurile de langa castel.Trebuie sa iti spun ceva...

Se insera.Lidia iesi din castel si se indrepta inspre grajd.Era intuneric si vedea doar la lumina lunii.Vazu silueta servitoarei si se indrepta spre ea.
-Lidia?Tu esti?o auzi pe Amanda soptind.
-Da!Eu sunt.Am venit!
-Vino cu mine.Nu trebuie sa ne auda nimeni.
Amanda o duse pe Lidia inspre padure,in locul pe care ,deobicei, stateau caii.Se aseza pe o buturuga si incepu sa povesteasca:
-Am sa iti spun doar ce am auzit de la batrani din apropiere.Nu sunt informatii sigure dar sper sa te ajute...Cu mult timp in urma,strabunicul lui Adam a vrut sa cumpere teritoriul.Pe atunci,castelul era in posesia contesei Anastasia Hellen Rose.Aceasta a refuzat,constructia era foarte veche si insemna mult pentru ea.In plus era si foarte scumpla,un adevarat chilipir!El vroia neaparat sa isi atinga scopul asa ca a incercat prin orice mijloc cu putinta sa ii castige increderea.A ceruto in casatorie si ea a acceptat.Nici nu isi imagina ca el face toate acele lucruri doar pentru averea pe care o detinea.De atunci,locul acesta devine din ce in ce mai pustiu,plin de praf si murdarie,pe cand inainte era masiv,elegant,cu adevarat superb.Pana si satul din apropiere devine din ce in ce mai gol...Asta este tot ce stiu...
Cu siguranta ca nu este tot adevarul,dar avea sa o ajute ceea ce a aflat,se gandi Lidia...poate ca va reusi sa ajunga in satul de care mentionase Amanda...
Lidia ajunse din nou la castel.Urca scarile pana in camera ei.Era putin obosita si avea nevoie de somn.Se intinse in pat,cu ochii inchisi.Cu siguranta a fost o zi grea!isi zise fata in gand.Era plina de noroi,din cauza scurtei iesiri din castel.O chema pe una dintre servitoare,si ii ceru sa o indrume spre un loc unde sa se spele.Spre uimirea ei,femeia ii spuse ca singura sursa de apa este lacul din apropiere.Iesi din nou din castel,si se duse sa se scalde in lac.De-abia mai tinea ochii deschisi de somn.Isi lasa hainele pe mal,dar ramase pe uscat.Apa era prea rece ca sa poata intra.Deodata simti cum niste brate ii inconjoara pieptul si talia.Mainile acelea albe,reci cu unghiile foarte ingrijite,erau inconfundabile...erau ale lui Adam.Dat totusi insista sa il intrebe cine este,asa ca spuse abia soptit:
-Cine esti?De unde ai aparut?
Barbatul nu ii raspunse.Ii puse mana la gura,in semn sa taca si continua sa ii mangaie trupul.Lidia insista,desi era atat de obosita incat de-abia mai isi dadea seama ce se intampla in jurul ei.
-Adam?Tu esti?Lasa-ma in pace.Vreau sa dorm...Poti sa ma duci in camera mea?
-Vei ramane aici! ii raspunse Adam si o stranse si mai mult in brate.
De data aceasta numai putea sa faca nimic,era prea epuizata.Adormi in bratele lui,dar el nici nu observa.Continua sa o sarute.I se parea ca este atat de frumoasa.Ar fi vrut sa o poata atinge,fara sa simta o pofta innebunitoare sa o sacatuiasca de sange.Poate daca ar fi putut sa devina ca el...

Se trezi a doua zi dimineata in camera ei.Adam statea din nou langa ea.Parea atat de ingrijorat.
-Una dintre servitoare mi-a zis ca te-ai dus sa te scalzi in lac.Am venit imediat sa te aduc inapoi dar tu deja adormisei acolo,pe mal.
-Eram treaza cand ai venit tu.Imi amintesc perfect!
-Nu cred!Probabil ca mintea iti joaca feste.Erai cam obosita,atunci.
-Dar eu sunt sigura...Mi-ai si vorbit!
-Nu stiu ce sa iti spun.Eu am fost tot timpul in castel.
Lidia nu se mai obosi sa il contrazica.Adam nu avea de gand sa ii spuna ce se intamplase in realitate.
-Eu va necesită sa plec din nou.Sper sa gasesti tot ce vrei aici.
Se ridica.Ii facu o scurta reverenta si iesi din camera.
-Ramai!striga Lidia.Vreau sa te intreb ceva.
Adam se intoarse inapoi si o privi mirat.Deodata soarele rasari,si lumina incepu sa se strecoare printre zabdrelele ferestrei.Incepu sa tipe de durere,iar fata se grabi sa le acopere cu perdele din satin.Numai stia ce sa creada...Nu il mai vazuse niciodata pe Adam in timpul zilei.Parca ar fi fost o creatura nocturna.
-Scuza-ma!Din nastere,sunt sensibil la lumina!Cred ca ai auzit de albinism.In cazul meu este foarte accentuat.
Desigur!Era o explicatie logica,dar totusi...era prea straniu.Daca nu ar fi citit jurnalul,poate l-ar fi crezut...
-Nu este nimic.Acum numai intra lumina in camera.Poti sta linistit.
-Multumesc!Trebuie sa iti marturisesc ca ma grabesc nespus.Ce vroiai sa ma intrebi?
Lidia vroia sa il intrebe daca ar putea sa faca o scurta calatorie in satul din apropiere,dar barbatul o privea atat de demonic,incat avea impresia ca,din clipa in clipa,se va napusti asupra-i si o va rani.Nu stia ce sa faca.Trebuia sa gaseasca o scuza...
-Eu...nimic important!Vroiam doar sa stiu daca...daca as putea...
-Sigur iti mai amintesti?Ai devenit atat de palida,deodata!Te-am speriat cumva?
-Putin.M-ai surprins!Nu ar fi trebui sa reactionez in modul acesta...
-Nu esti nimic.Precum am zis si mai devreme,eu trebuie sa plec.
Adam facu si de aceasta data o reverenta,si iesi din camera Lidiei.

Lidia se hotara sa il urmareasca pe Adam.Holurile erau pline de statui si de putea ascunde dupa ele.Ajunsera intr-o camera intunecata,care asemeni tuturor incaperilor din castel,era goala.Se ascunse dupa o lada plina de praf.In mijlocul camerei se afla un cavou.Il vazu pe Adam cum intra linistit in el,cu o calmitate uimitoare,de parca ar fi facut asta de secole.In momentul acela vroia doar sa fuga din locul acela,dar cand se ridica din spatele lazii,descoperi ca picioarele ii erau legate intre ele cu un lant.Cazu la pamant,neajutorata,nestiind ce sa faca.Tavanul incepu sa se dezmembreze,si vazu prin el cerul.Incepura sa cada din el picaturi rosii de ploaie si in concis timp toata camera era inundata.Peretii incepura sa se miste din ce in ce mai aproximativ de ea.Auzi mii de voci omniprezente care o intrebau ''De ce m-ai urmat?'',''De ce?'',''Trebuia sa ramani acolo unde iti este locul!''.Probabil va muri,isi zise ea...
Totul se opri.Peretii ramasera in loc,ploaia se termina,tot zgomotul inceta.Adam statea in fata ei si o privea furios in ochi.Stia ce avea sa ii spuna,dar tacu in continuare asteptand ca el sa inceapa.Dar spre surprinderea ei ii raspunse asteptarilor cu aceeasi calmitate ca intodeauna:
-De ce m-ai urmarit?Ai fi putut muri!
-Eram curioasa...Iarta-ma!
-Pot sa iti cer ceva?
-Da,sigur!Orice vrei!zise Lidia cu o voce tremuranda.
-Eu...eu te iubesc.Nu am mai vazut nici o fiinta atat de frumoasa,misterioasa...atragatoare intr-un mod atat de serafic.Dar de cate ori te vad,imi doresc sa te ucid...pentru ca eu nu sunt uman.Poate par ca ma gandesc doar la propria-mi persoana cand iti cer sa...sa devii ca mine...
-Nu stiu...Imi poti da un ragaz?Sa ma mai gandesc?
Adam isi misca usor capul in semn ca vroia raspunsul chiar atunci.
-Cred ca accept!zise ea usor nehotarata.Si ea simtea ceva pentru omul acela dar nu stia cine este,ce este,cum a aparut sau daca macar era...om!
Adam numai statu pe ganduri.Se apleca asupra ei,ii musca buzele si ii lasa sangele sa ii curga in gura.Lidia simtea fiecare picatura ca un rau de foc.Era aceeasi senzatie pe care o simtese cand atinse oglinda.

Simtea cum pielea ii devenea palida si rece,cum canini ii extind si ii strapung buzele,cum unghiile i se lungesc si se transforma in gheare iar trupul i se curata de murdarie.Adam o lua in brate fericit ca acum are pe cineva aproape care este la fel ca el.
-Nu acum.Termina!tipa Lidia.Imi este foame!
-Vino cu mine!Te voi duce in satul din apropiere.
-Ma duc singura!Nu am nevoie de tine.
Lidia iesi din castel.Parca o chema o voce de undeva.Nu avea degand sa mearga in sat.S-a indreptat spre padure.Dadu plantele la o parte si vazu o femeie impreuna cu copilul ei.Era frig iar ea ii tinea de cald.Altadata ar fi fost impresionata de o priveliste ca asta dar acum parca odata cu pielea,i se raci si inima.Se napusti asupra ei,asemeni unui animal.Ii musca gatul si o sacatui de sange.Nu o indurera nici plansetele copilului,nici strigatele mamei.Dupa ce o omora,ii lua copilul.Ce dragut!exclama ea si in urmatoare clipa statea inert,plin de sange,pe pamant.

De ce?Cum a putut sa faca asa ceva?Erau nevinovati!Iar ea...ea i-a omorat cu sange rece!
-Ai facut asta din instinct!se auzi vocea puternica al lui Adam din spate.
-Este atat de ingrozitor!Nu sunt in dispoziție sa fac asta in continuare...
-Sigur ca esti in stare!Acum instinctul tau animalic este cu mult mai dezvoltat decat atunci cand erai om.Asa eram si eu la inceput...imi amintesc prima mea victima...era o femeie.Nu am putut sa ii sug sangele pana la capat.Ma implora sa o las in viata...
Lidia fu atat de mahnita...isi dorea sa fie din nou umana.Numai era drum de intoarcere...trebuia sa infrunte destinul.

Se intoarse si se arunca in bratele lui,plangand.Era prea mult pentru ea!Era atat de trista si de pustiita pe dinauntru,incat isi lasa trupul sa cada in iarba moale.De data aceasta,vampirul,numai ii rezista.Simtea o prea mare atractie fata de ea.Se apleca si incepu sa ii sarute buzele de gheata.Apoi,ii dezlega snurul cu care era legata rochia,la spate.Ii dezveli doar sanii,pe care incepu sa ii mangaie incet.Din cauza unghiilor prea lungi,sau mai bine zis ghearelor,din cand in cand,o zgaria.Sangele ii pata rochia alba dar,de data aceasta,numai simti pofta innebunitoare sa se hraneasca cu el,ca mai inainte.Fata se lasa pe spate si isi intinse mainile pe pamant.Se uita in neant.Nu ii pasa ce avea sa-i faca Adam,pentru ca simtea si ea aceeasi dorinta istovitoare.Il simtea cum ii cuprinde talia,cum se duce din ce in ce mai jos si ii rapeste puritatea.Nu se auzea nimic imprejur,decat gemetele si suspinele ei.Dar nici acestea nu sunau uman.Erau teribil de ascutite,de parca mii de pahare s-ar fi spart in acelasi timp.Cateodata,deveneau atat de intense incat incepeau sa semene cu urletul haitelor de lupi,dar totusi cu o tenta de delicatete in glas.
Incepu sa se teme ca se schimbase prea mult,atat fizic cat si psihic.Deveniste altcineva decat era inainte.Acum era nemiloasa,morbida,fara suflet,cu un corp ce aducea a combinatie dintre om si animal.Asa va fi pe veci...un vampir fara limite morale.
Razele soarelui mangaiau imprejurimile castelului.Lidia statea in iarba,complet dezbracata,cufundata intr-un somn profund.Incepu sa simta cum lumina ii arde degetele lungi.Deschise ochii dar nu putea vedea nimic.Se acoperi cu rochia plina de sange dar nu o ajuta deloc.Corpul ei se sfarama in continuare si devenea bucati prafuite de piatra.Simti cum doua maini ii apucara umeri,si o trag din ce in ce mai jos,intr-un loc umbros.Isi ridica capul si o vazu...pe prietena ei!In sfarsit putea parasi acel loc misterios!
-Cum ai ajuns aici?Unde ai fost?Daca ai sti cat ma bucur sa te vad!
-Nu ar trebui sa fi fercita!ii raspunse Anne pe un ton superior.
-Dar de ce?Ce vrei sa faci?Ai aparut asa dintr-odata...
Anne facu un semn cu mana si arata spre un colt al camerei.Acolo statea legat cu lanturi Adam.Numai era vampirul acela serios,cu tegument palida si imbracat la patru ace.Acum era plin de cenusa.Probabil si el fusese atins de lumina,isi zise Lidia mahnita.
-L-ai ales pe el in locul nostru.Ai ales lumea aceasta.O lume din oglinda.Ce vedem cand ne uitam in oglinda?O poză fara suflet,si cateodata o realitate formata dupa vointa noastra.Asa este si acest taram.Creatia imaginatiei tale.Adam nu exista.Sunt doar visele tale despre cum ai vrea sa traiesti.
-Nu!Nu poate fi doar un vis!Pare atat de real...
Anne zambi si pleca din fata ei,lasando singura cu Adam.Isi aseza capul pe pieptul lui,si incepu sa planga.Stia ce avea sa urmeze.Vor muri amandoi arsi,preschimbati in scrum.Soarele deveni din ce in ce mai inabusitor.Din amandoi ramase doar cenusa aeea fina,usor rosiatica.
-Lidia!Lidia!Trezeste-te!Isi deschise ochii.Era in camera spitalului,in fata oglinzii,langa prietena ei.A adormit acolo.Totul fusese doar un vis!Sau poate nu...
Tot ce isi mai amintea era faptul ca lesina.O clipa mai tarziu se afla acasa,langa parinti si prietenii ei.Venise si un doctor,toti erau ingrijorati.
-Nu a patit nimic!Probabil s-a speriat...Spitalul este vechi si plin de amintiti.Multi adolescenti se duc acolo,de dragul aventurii.Ar trebui sa fie inchis!spuse el.
-Dar Lidia?Este in regula?Nu a patit nimic rau,nu?
-Este teafara!Stati linistita!Probabil a inhalat prea mult praf...
-Am visat ca am trecut prin oglinda...si era un castel...
-Linisteste-te,draga mea!A fost doar un vis...o potoli mama sa.
-Ai dreptate!Nu are cum sa fie real.
-Esti sigura?o intreba doctorul si iesi din camera.Zambetul lui ii era cunoscut...era Adam!
Ii zambi si ea.Nu a fost doar un vis!Nici numai conta!Acum era acasa,departe de oglinda aceea...femecata.

Rombuletz · Moderator Data inscrierii: 13/Sep/2007 Mesaje: 72

Deci ma lasat fara cuvinte....
E prea marfa..
Ai folosit multa descriere si a iesit extrem de mijto...
O domane...ai talent. :lol:

_________________
Oglinda fermecata Oglinda fermecata

I'm in love and always will be

Oglinda fermecata Oglinda fermecata

*Bubble-Star* · Administrator Data inscrierii: 03/Sep/2007 Mesaje: 182

Sigur e a ta? :unsure:

Mi se pare scrisa de un scriitor destul de priceput..
Bine nu zic ca nu ai avea talent..
Da parca parca are asa un mod de exprimare mai poetic.. :unsure:

_________________
Oglinda fermecata Oglinda fermecata

When you're gone
The pieces of my heart are missing you
When you're gone
The face I came to know is missing too
When you're gone
The words I need to hear to always get me through the day
And make it ok
I miss you

Medieval Princess · Junior Data inscrierii: 06/Sep/2007 Mesaje: 5

Da,este scrisa de mine.O sa iau ca pe un compliment intrebarea ta,pentru ca probabil ti se pare ca este bine scrisa si de aceea nu crezi ca este a mea.Nu as avea nici un motiv sa mint,dar tu crezi ce vrei.

*Bubble-Star* · Administrator Data inscrierii: 03/Sep/2007 Mesaje: 182

Pai sincer sunt uimita... :w00t:

Pentru ca este foarte frumoasa.Ai talent ;-)

_________________
Oglinda fermecata Oglinda fermecata

When you're gone
The pieces of my heart are missing you
When you're gone
The face I came to know is missing too
When you're gone
The words I need to hear to always get me through the day
And make it ok
I miss you